HEPATITA - C

INTERLEUKINELE

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

INTERLEUKINELE

Mesaj  Hepatita C forum la data de Dum Aug 21, 2011 10:46 pm

DATE GENERALE DESPRE HORMONOLOGIA SISTEMULUI IMUN (INTERLEUKINELE)

S-a observat o strânsă legătură între sistemul nervos central şi sistemul imunitar. Sistemul neuroendocrin şi cel endocrin sunt sisteme de transmisie a informaţiilor elaborate de scoarţă, omul fiind un ‘ cosmos informaţional ‘ care este înzestrat de Creator nu numai cu memorie dar şi cu afectivitate şi logică, cu psihic şi inimă.
Psihicul, sistemul nervos central şi cel imunitar, sistemul endocrin, cel neuroendocrin şi sistemul neuro-vegetativ fac o ‘ confederaţie ‘, un macrosistem, cu multiple conexiuni şi implicaţii.
Aducem acum câteva date despre endocrinologia sistemului imunitar:
Nu numai celulele nervoase produc secreţii sau hormoni ci şi leucocitele (granulocite, limfocite, monocite), Interleukinele (IL), interferonii (IF) şi factorii de necroză tumorală (TNF), împreună cu alţi factori de creştere sau cu alte funcţii (factori de stimulare a coloniilor de macrofage şi de granulocite, factori de creştere a timocitelor, etc.) alcătuiesc marea familie a citokinelor, mediatori solubili antigen - nespecifici secretaţi de populaţii celulare cu rol biologic complex, atât în sistemul imun, cât şi la nivelul altor organe şi sisteme.
Sinteza lor este sub controlul unor gene situate la nivelul unor cromozomi diferiţi. Citokinele secretate de către limfocite se numesc limfokine, iar cele secretate de către monocite - macrofage se numesc monokine.
Acest vocabular este didactic, deoarece aceeaşi substanţă poate fi secretată şi de una sau mai multe celule, ele acţionând prin aceste secreţii imediat asupra receptorilor altor celule la mare distanţă, transmiţându-le mesajul informaţional.
Este interesant de ştiut cum ajung limfocitele T în ţesutul nervos, deoarece la omul sănătos aceasta se face greu. În caz de agresiune, aceste liumfocite activate nu mai ţin cont de bariera hematoencefalică şi invadează organul sau ţesutul agresat.
Dacă alarma este falsă, se retrag în ordine. Dacă însă există vreun pericol sau un antigen intrus, imediat ele declanşează un răspuns inflamator tipic. Şi celulele mononucleare şi cele gliale posedă posibilităţi de a descărca oxid de azot, modulator neurotoxic ce produce vasodilataţie, prin suprastimularea receptorilor de glutamat.

Citokinele sunt proteine reglatoare cu greutate mică, sub 80 KD, foarte potente, produse de celule nucleate (în majoritate) cu efecte autocrine sau pararine. În ultimul timp s-a dovedit că celulele sistemului imun pot da semnale informaţionale sistemului nervos central dar şi altor structuri pe cale umorală.

Citokinele elaborate în timpul reacţiilor imune, activează şi axa hipotalamo – hipofizo - suprarenală, producând în momentul de maximă secreţie de anticorpi şi o superproducţie de glucocorticoizi imunosupresori.
Numele de interleukine a fost dat în anul 1979 la cel de al doilea Congres internaţional asupra Limfokinelor, din Elveţia, şi reprezintă secreţia produsă de leucocite şi de alte celule cu rol de hormoni ai sistemului imun, foarte potente, acţionând asupra unor ţinte precise. Din cele 15 specii, 12 sunt mai bine studiate.

INTERLEUKINA 1.
Este o glicoproteină semnalată din anul 1972 ce potenţează răspunsul limfocitelor T stimulate în vitro cu lecitină.
Are o greutate de 17,5 CD rezistă la 56 grade Celsius şi la ph 2 - 9. Molecula are 30% hidraţi de carbon şi se găseşte sub 2 forme: IL1 alfa constă din 59 de reziduri de aminoacizi şi IL2 beta din 153 de reziduri.
Cele 1 alfa rămân în celule,dând informaţii din celulă în celulă. Moleculele IL 2 beta au acţiune extracelulară sub formă de doi precursori şi se clivează în molecule de 17 CD. A mai fost numită LAF (factor de activare a limfocitelor ). Are diverse interferenţe şi efecte multiple din care amintesc:
- eliberează limfokine din celulele T activate, produce diferenţierea, activarea ş proliferarea celulelor B, multiplicarea fibrocitelor şi a celulelor endoteliale, provoacă somn, febră, participă în procesele inflamatorii, are activitate antitumorală şi în controlul hematopoeziei;
- stimulează somnul de undă lentă, producerea de hormoni şi citokine, sintezele de anticorpi, funcţia fagocitară, chemotactismul hematopoeziei, protecţia contra radiaţiilor, aderenţa limfocitelor la peretele vascular, sinteza componentelor complementului, sinteza corticosteroizilor, sinteza proteinelor hepatice, eliberarea Na, proliferarea limfocitelor T şi B, keratinocitelor, celulelor sinusoidale, mezangiale şi gliale şi ajută la eliberarea proteoglicanilor din colagen;
- deprimă: apetitul alimentar, plasminogenul, ph-ul sanguin, sainteza albuminelor, concentraţia de Zn şi Fe, sinteza lipoproteinelor, sinteza acizilor graşi liberi, absorbţia lipidelor şi proliferarea celulelor endoteliale;
- pot sintetiza IL1: celulele granulocitare mieloide şi limfoide, monocite, macrofage, celulele dendritice, limfocitele, granulocitele sau celulele endoteliale din vase, androcitele şi microgliile din creier. Keratinocitele din piele şi alte celule renale, osoase, foliculare tiroidiene, hepatice, timice. Sertoli (din testicul), menigiale, fibroblaşti, condricite, epiteliare etc.;
- nivelul IL1 este ridicat în : TBC, ulcer duodenal, septicemii, glomerulonefrite, artrită reumatoidă, sarcoidoză pulmonară, fibroză pulmonară, pneumoconioze, ciroză hepatică, sclerodermie şi diabet insulodependent;
- nivelul e scăzut în: cancer hepatic, uterin, ovarian, infecţii acute, malnutriţie, psoriazis, scleroza în plăci, lupus şi vârstă înaintată;

INTERLEUKINA 2 (IL2).
Este produsă de limfocitele T şi poate fi considerat un ‘ hormon imunologic ‘ fiind controlat de cromozomul 4. Ea este crescută în sistemul imun şi scăzută în boala Hodgkin, lupus, lepră şi AIDS.


INTERLEUKINA 3 (IL3).
Este un factor de creştere hematopoetic produs la 12-20 ore după activarea limfocitului T de către antigen, mutagene sau anticorpi antireceptori. Are efecte în fosforilarea tirozinei, în producerea histaminei şi a unor enzime, în leucemii. Degradarea IL3 e unul din factorii ce se declanşează prin proliferare anarhică.


INTERLEUKINA 4 (IL4).
Este secretată de limfocitele T şi B, de mastocite, bazofile, fibroblaştii stromei medulare osoase. Are acţiune asupra funcţiei imune, dar şi asupra hematopoezei. Ea reglează sinteza de IGE, inhibă sinteza de TNF şi IL1. INFY e antagonistul ei. IL4 modelează producţia de citokine a celulelor TBNF şi fibroblaşti, acţionând ca factor antitumoral şi inflamator, asupra celulelor TC, macrofagelor şi eozinofilelor.


INTERLEUKINA 5 (IL5).
Este un factor de diferenţiere al eozinofilelor, de sinteză a IgM din limfocitele B şi de creştere al acestora din urmă. Acţionează sinergic cu IL1 pentru reducerea sintezei de IgM şi cu IL4 pentru sinteza de IgG1. Are de asemenea şi o funcţie citotoxică anticorp dependentă.


INTERLEUKINA 6 (IL6).
Este o glicoproteină de 21 KD cu 184 aminoacizi, fiind produsă de monocite, macrofage, limfocite T şi B, astrocite, mastocite, celule endoteliale, fibroblaşti, celule gliale, keratinocite şi celule neoplastice. Efectele ei sunt foarte complexe, din care amintesc:

- blocarea multiplicării virusurilor, stimularea diferenţierii limfocitelor B, activarea sintezei IgG şi IgM, stimularea sintezei de IgE (cu IL4) şi de IgA singure sau cu IL5, activarea limfocitelor B şi T, şi diferenţierea limfocitelor Tc, împreună cu IL1, IL4, IL7, cu stimularea timocitelor şi limfocitelor T;
- stimulează funcţiile celulelor NK (Natural Killer) în acţiune citotoxică;
- stimulează activitatea bactericidă a macrofagelor, sinteza IL1 şi TNF din acestea; de asemenea, stimulează hepatocitele în producerea de fibrinogen alfa 1 antikemotripsină şi alfa 1 antitripsină şi a componentelor C3, C1 şi B ale complementului;
- scade producţia de alfa fetoproteină, transferină şi albumină, stimulând activitatea şi proliferarea keratinocitelor, a sintezei de lizozim, lactoferina şi 3 glucuronidază;
- există o relaţie directă între gravitatea bolii şi nivelul seric al IL6; fiind marker de stres, putând fi inhibat de IL4, IL10 şi TGFb.

INTERLEUKINA 7 (IL7).
Este secretată de celulele stromale, fiind o glicoproteină cu GM de 14,9 KD şi cu 154 de reziduri de aminoacizi. Ea intervine în proliferarea limfocitelor T imature, făcându-le imunocompetente alături de limfocitele B din stadiile incipiente de maturizare. De asemenea activează sinteza IL1, IL6, IL8 şi TNF, restabilind nivelul normal de limfocite T şi B.


INTERLEUKINA 8 (IL8). Este o proteină activatoare a neutrofilelor, fiind secretată de limfocitul T, stimulată de mitogene,de către monocitele activate cu citokine, precum şi de fibroblaşti sau de celulele endoteliale. Are acţiune antiinflamatorie, inhibă aderarea TNF la celulele endoteliale activate. În vivo stimulează chemotactismul granulocitelor infiltrarea lor, degradarea bazofilelor şi mastocitelor, elaborarea moleculelor toxice de oxigen (radicali liberi derivaţi din oxigen) protejând epiteliul endotelial de potenţialul distructiv al granulocitelor, proces mediat de trombină. De asemenea creşte permeabilitatea vaselor şi produce febră.

INTERLEUKINA 9 (IL9).
Este secretată de limfocitele T şi monocite fiind un factor de creştere pentru limfocitele T, stimulând proliferarea mastocitelor şi activând timocitele fetale, megacariocitele şi precursorii eritrocitari.


INTERLEUKINA 10 (IL10) sau ‘ factorul de sinteză şi inhibare a citokinelor ‘ este produs de limfocitele TH2 şi B normale sau în limfoamele B, IL10 inhibă secreţia Th1, deci sinteza IL2, IL3, TNF, CSF. Stimulează de asemeni în colaborare cu IL2, IL4 şi IL7 timocitele, iar alături de IL3 şi IL4 proliferează mastocitele. Inhibă producerea de către macrofage a IL1, IL6, IL8 şi TNF.

INTERLEUKINA 11 (IL11) este produsă de celulele stromale şi stimulează sinteza proteinelor în faza acută a hepatocitelor, favorizează sinteza de IL6 şi imunoglobuline din plasmocite. Ajută la formarea de colonii de megacariocite şi ale altor celule hematopoetice. Împreună cu IL3 are efecte comune cu IL6, dar nu favorizează producerea febrei.

INTERLEUKINA 12 (IL12) sau ‘ factorul de creştere a celulelor matcă ‘ este o glicoproteină produsă de macrofage ce activează sinteza de IFN4 şi proliferarea limfocitelor TH1. IFNy produse de IL12 activează sinteza acestora din urmă, blocând pe aceea a IL4 şi IL10 care inhibă IL12.

sursa: aici
avatar
Hepatita C forum
Admin

Fibroza : A2F3
feminin Numarul mesajelor : 3945
Data de inscriere : 20/08/2009
Varsta : 42

Sus In jos

Interleukina-21

Mesaj  Hepatita C forum la data de Dum Aug 21, 2011 10:54 pm

Motivul infectii mortale ca virusul imunodeficientei umane (HIV) si hepatita C nu pleca se datoreaza faptului ca aceste virusuri dezarma bodys sistemul de aparare. Cercetatorii de la Universitatea din Alabama de la Birmingham (UAB) au descoperit ca o proteina-cheie de imunitate trebuie sa fie prezenti pentru acest sistem de aparare pentru a avea o sansa impotriva infectiei cronice.
Cercetarile efectuate pana in prezent a incercat, dar nu a reusit sa descifreze eco-vorbesc intre celulele T ucigase si T helper celule in lupta impotriva virusilor. Nou studiu UAB constata acest eco-talk poate avea loc numai in prezenta a interleukina-21, o proteina de sistem imunitar puternic. Daca interleukina-21 lipseste din orice motiv, atunci imun sisteme anti-eforturi virale esua, a spus Allan Zajac, Ph.D., profesor asociat in UABs Departamentul de Microbiologie si autor principal al studiului.
Constatarile sunt publicate in revista "Science", prin serviciul sau de Science Express. Adaugarea de interleukina-21 inapoi in stimuleaza raspunsul imun si controleaza infectia, Zajac a spus. Ne demonstreaza ca pierderea acestei proteine impiedica controlul infectiei si diminueaza functia de celulele T ucigase, in mod specific CD8 celulele T. Soareci studiu au fost tratati pentru coriomeningitei limfocitara, o infectie virala a membranele care inconjoara creierul si maduva spinarii. Masuratorile au fost luate pentru doua tipuri de celule T, CD4 si T CD8 celule, inainte si dupa soarecii au fost tratati cu interleukina-21.
Interleukina-21 a servit ca mesager cheie intre celulele T, in timp ce inainte de a ne didnt stiu exact cum cele doua tipuri de celule comunicat unele cu altele, Zajac a spus. T-celulelor CD4 ajuta sistemul imunitar sa fac loc de munca prin stimularea celulelor T CD8 capacitatea de a lupta si a ucide virusii.
Co-autori pe studiul includ Ioan Yi si Ming Du, Ph.D., ambele UABs Departamentul de Microbiologie. Fonduri de cercetare a venit de la National Institutes of Health.
Sursa: Troy Goodman, Universitatea din Alabama de la Birmingham

sursa: aici

PS: mai traduc si eu aiurea, dar asta nu e tradus de mine Daca gasesc o traducere mai buna sau sursa articolului voi face modificari.
avatar
Hepatita C forum
Admin

Fibroza : A2F3
feminin Numarul mesajelor : 3945
Data de inscriere : 20/08/2009
Varsta : 42

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum